Serviciile noastre

Societatea Civilă de Avocați „Baias, Nasz și Asociații” oferă servicii de consultanță juridică de specialitate, asistență şi reprezentare în fața instanțelor de judecată și a celor de arbitraj, precum și a organelor administrative cu atribuții jurisdicționale, atât pentru persoane juridice, cât și pentru persoane fizice.

Comercianți vs. profesioniști

În accepțiunea noului Cod civil (în vigoare începând cu 1 octombrie 2011), sunt consideraţi profesionişti toţi cei care exploatează o întreprindere.

Constituie exploatarea unei întreprinderi exercitarea sistematică, de către una sau mai multe persoane, a unei activităţi organizate ce constă în producerea, administrarea ori înstrăinarea de bunuri sau în prestarea de servicii, indiferent dacă are sau nu un scop lucrativ.

De asemenea, în conformitate cu primul alineat al art. 8 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul, noţiunea „profesionist” prevăzută la art. 3 din Codul civil include categoriile de comerciant, întreprinzător, operator economic, precum şi orice alte persoane autorizate să desfăşoare activităţi economice sau profesionale, astfel cum aceste noţiuni sunt prevăzute de lege, la data intrării în vigoare a Codului civil.

Concluzie: începând cu data de 1 octombrie 2011 prevederile noului Cod civil vor reprezenta dreptul comun nu doar pentru raporturile patrimoniale şi nepatrimoniale dintre simpli particulari, ci și pentru raporturile dintre profesionişti, precum şi pentru raporturile dintre aceştia şi orice alte subiecte de drept civil.

Pentru profesioniști

Principalele domenii de interes pentru această categorie de subiecte de drept, în care intră societățile comerciale constitute în temeiul Legii nr. 31/1990, modificată (legea poate fi consultată aici), asociațiile și fundațiile înființate în condițiile O.G. nr. 26/2000, modificată (ordonanța poate fi consultată aici), întreprinderile publice, al căror statut legal este reglementat de O.U.G. nr. 109/2011, modificată (ordonanța poate fi consultată aici)dar și persoanele fizice autorizate (P.F.A.), întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, al căror regim juridic este stabilit prin O.U.G. nr. 44/2008, modificată (ordonanța poate fi consultată aici), sunt:

- gestionarea juridică integrală a procedurilor de recuperare a creanțelor din litigii comerciale, civile sau penale, de la etapa notificării sau concilierii prealabile, la reprezentarea în fața instanței de judecată și/sau a tribunalului de arbitraj, dar și ulterior, în etapa executării silite;

- soluționarea contestațiilor la executare în oricare dintre modalitățile de executare silită reglementate de Codul de procedură civilă, respectiv Codul de procedură fiscală, şi în legătură cu orice alte acțiuni de anulare a titlurilor executorii, inclusiv în materie cambială (cambii, cec-uri și bilete la ordin);

- deținând o vastă experiență în domeniul dreptului societar, putem oferi asistență juridică atât societăților mari, cât și întreprinderilor mici şi mijlocii (I.M.M.), cu capital de stat (inclusiv întreprinderilor publice) sau privat, care îşi desfășoară activitatea în oricare dintre domeniile economice, în legătură cu procedurile de înființare şi de modificare a actelor constitutive, de fuziuni şi achiziții, de dizolvare şi lichidare;

- pornind de la nevoile specifice fiecărui client, oferim servicii de consultanţă caracterizate printr-o analiză riguroasă a tuturor alternativelor și posibilităților de acţiune, identificând soluţiile care răspund cel mai bine intereselor proprii ale clienților noștri, astfel încât aceștia să beneficieze de asistenţă calificată permanentă, atât în faza premergătoare deschiderii procedurii insolvenţei, cât şi pe parcursul derulării acestei proceduri judiciare;

- prin serviciile noastre oferim consultanţă juridică în etapa de preinsolvenţă, analizăm posibilităţile de redresare urmărind prevenirea stării de insolvenţă, acordând asistență la întocmirea planului de reorganizare judiciară, sprijinind debitorul în implementarea acestuia şi în respectarea programului de plăți, încercând să evităm intrarea în faliment pentru salvarea afacerii și, implicit, a investiției acționarilor (shareholders);

- oferim asistență juridică şi reprezentare în domeniul dreptului bancar, al dreptului asigurărilor, al dreptului concurenței, al protecției consumatorilor, chiar dacă este vorba de probleme juridice complexe, care implică o abordare multidisciplinară;

- acordăm asistență şi reprezentare juridică contribuabililor în litigii fiscale cu autoritățile competente şi în orice alte probleme de natură administrativ-fiscală;

- evaluări de tip due-dilligence ale aspectelor juridice relevante în domeniul dreptului afacerilor;

- oferim asistență juridică şi asigurăm reprezentarea în litigiile care au ca obiect contestarea atribuirii contractelor de achiziții publice, în procesele şi cererile privind acordarea despăgubirilor pentru repararea prejudiciilor cauzate în cadrul procedurii de atribuire, precum şi în cele privind executarea, nulitatea, anularea, rezoluțiunea, rezilierea sau denunțarea unilaterală a contractelor de achiziție publică, atât în etapa contestațiilor de competența Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor (C.N.S.C.), cât şi în fața instanței de judecată;

- oferim reprezentare angajatorilor în fața instanțelor de dreptul muncii și a autorităților administrativ-jurisdicționale, precum şi în litigii de dreptul muncii legate de executarea, modificarea şi încetarea contractelor de muncă, răspunderea contractuală şi/sau contravențională de dreptul muncii;

- deținem experiență relevantă și în dreptul urbanismului, putând oferi consiliere de specialitate clienților în legătură cu problemele de drept pe care le implică obținerea documentelor de urbanism (P.U.G., P.U.Z. și P.U.D., certificate de urbanism etc.), precum şi a autorizațiilor de construire (A.C.), inclusiv pentru anularea acestora, dacă nu respectă legislația specifică.

Pentru persoane fizice

Principalele domenii de interes pentru această categorie de subiecte de drept, în care intră clienții privați, respectiv simpli particulari, sunt:

- asistență juridică în acțiuni de evacuare, revendicare, punere în posesie, servituți, predări de bunuri mobile și imobile, obligații de a face sau de a nu fac, acțiuni în anulare/constatarea nulității sau în rezoluțiunea/rezilierea ori executarea unui act juridic etc.;

- gestionarea juridică integrală a procedurilor de recuperare a creanțelor din litigii civile sau penale, de la etapa notificării sau concilierii prealabile, la reprezentarea în fața instanței de judecată și/sau a tribunalului de arbitraj, dar și ulterior, în etapa executării silite;

- soluționarea contestațiilor la executare în oricare dintre modalitățile de executare silită reglementate de Codul de procedură civilă, respectiv Codul de procedură fiscală, şi în legătură cu orice alte acțiuni de anulare a titlurilor executorii, inclusiv în materie fiscală (decizii de impunere, rapoarte de inspecție fiscală pe persoană fizică etc.);

- oferim reprezentare salariaților în conflicte referitoare la fapte de discriminare şi de hărțuire, în fața instanțelor de dreptul muncii și a autorităților administrativ-jurisdicționale, precum şi în litigii de dreptul muncii legate de executarea, modificarea şi încetarea contractelor de muncă, răspunderea patrimonială și/sau disciplinară;

- consultanță de specialitate, asistență juridică și reprezentare în fața instanțelor de judecată în cauze de dreptul familiei, cum ar fi divorțuri, exercitare autoritate părintească, partaj de bunuri comune, ordine de protecție etc.;

- oferim asistență juridică şi reprezentare în domeniul dreptului bancar, al protecției consumatorilor sau al asigurărilor chiar dacă persoana fizică este cea care, în calitate de împrumutat ori consumator, asigurat sau victimă, apelează la serviciile noastre pentru protejarea drepturilor și interselor sale legitime;

- acordăm consultanță juridică, asistare și/sau reprezentare în fața instanțelor de judecată în cauze civile de drept succesoral, răspundere civilă contractuală sau delictuală, după caz, inclusiv la negocierea, redactarea și atestarea contractelor civile (cum ar fi: vânzare-cumpărare, schimb, donație, locațiune/închiriere, împrumut, mandat, rentă viageră, întreținere, antrepriză, transport, furnizare, depozit, asigurare, contracte bancare etc.);

- acordăm asistență juridică în procedurile notariale şi judiciare, clienților persoane fizice şi/sau persoane juridice, în calitate de creditori, cu privire la stabilirea drepturilor succesorale şi la partajul bunurilor comune.